Privește:  / Scoala / Nou la școală! Elevii învăță despre ARHITECTURĂ și JAZZ!

Nou la școală! Elevii învăță despre ARHITECTURĂ și JAZZ!

DSC_9767
Pe lista materiilor opţionale aprobate de Ministerul Educaţiei pentru elevii din învăţământul primar au apărut jazz-ul, educaţia financiară sau arhitectura. Elevii îşi pot alege cursul opţional în funcţie de nevoile şi de curiozităţile lor. Desigur, există şi câteva mici dezavantaje. Trebuie să aibă profesori, iar reprezentanţii şcolii să propună Ministerului Educaţiei o programă pentru disciplină aleasă.

Până la sfârşitul lunii martie, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din toată ţara pot alege cursurile opţionale pe care le vor studia elevii în anul şcolar 2016-2017. În ultima perioadă, la şcolile de stat s-a predat educaţie financiară, șah, jazz şi arhitectură. „Nu este ca româna și matematica, de învățat și cu teme. E distractivă,” spune un elev.

În acest an şcolar, 3.500 de elevi din România studiază arhitectura. Arhitecţi voluntari şi învăţători merg în expediţii, măsoară clădiri, studiază raportul dintre obiecte şi întocmesc planuri. Orice şcoală de stat sau particulară îşi poate alege disciplinile opţionale. Unitatea şcolara propune Ministerului Educaţiei un anumit curs pentru care se elaborează o programă.

Arhitectura este o meserie a viitorului care merită învăţată încă din şcolile primare. „De-a arhitectura” se numeşte unul dintre cursurile opţionale care îi ajută pe elevi să evolueze. Programul se adresează elevilor din clasele a III-a şi a IV-a, iar materialul didactic de referinţă este localitatea în care trăiesc.