Este bine să dăm bani de buzunar copiilor?
Este bine sau nu să dai bani de buzunar copiilor?
Banii de buzunar sunt un mijloc foarte bun de a-l învăța pe copil responsabilitatea față de bani, cât și ce atitudine să aibă față de gestionarea banilor. De vreme ce ați pus această întrebare înțeleg că părerile sunt împărțite, unii părinți practică acest lucru, pe când alți părinți consideră că din moment ce împlinești toate nevoile copilului nu este nevoie să îi dai bani de buzunar. Însă prin banii de buzunar poți să-i oferi copilului niște lecții foarte importante care, atunci când va crește și va câștiga propriii săi bani, va cunoaște cum să se relaționeze corect la ei.
Statistica spune că mai mult de jumătate din adulţii care au primit bani de cheltuială în copilărie fac economii la maturitate, ceea ce sugerează că banii de buzunar pot ajuta la dezvoltarea abilităţilor de planificare financiară pe termen lung.
Sunt de acord cu părerea lui Ian Bright, economist senior la ING Group, care a spus: “Dacă li se oferă un oarecare control asupra banilor, copiii pot fi ajutaţi să conştientizeze valoarea banilor şi să dezvolte un set de abilităţi de bază, care să îi pregătească în obţinerea independenţei financiare atunci când devin adulţi.”
Probabil, ca și mine și alți părinți, v-ați întrebat când este timpul potrivit pentru a da copiilor banii de buzunar? 3 ani, 6 ani sau ce vârstă trebuie să aibă copilul? Cred că vârsta dintre 5-7 ani este o vârstă potrivită pentru a începe să-ți înveți copilul ce înseamnă banii, cum poate să-și câștige banii personali și cum să-și strângă banii personali pentru a-și cumpăra lucrurile dorite.
Banii de buzunar sunt adesea utilizați în scopul de a remunera copilul pentru comportament frumos sau pentru o faptă bună. Remunerarea comportamentului nu este cea mai înțeleaptă atitudine, de vreme ce comportamentul frumos și faptele bune NU trebuie să fie remunerate, dar acestea sunt așteptate din partea copilului.
Da, am spus poate să-și câștige banii și sunt de părere că copiii trebuie remunerați pentru munca și rezultatul obținut. Acesta este un principiu biblic menționat de apostolul Pavel:
“Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10)
Fiind parte din familie, copiii au responsabilități și trebuie să învețe responsabilitatea prin muncă, însă părinții sunt cei ce hotărăsc remunerarea copiilor financiar pentru un anumit lucru făcut în casă, efort la învățătură etc.
Învăță-l pe copil să-și strângă banii de buzunar și să îi investească înțelept. Nu prea mulți copii sunt învățați să-și strângă banii, dar aceasta este un principiu biblic.
“Planurile omului harnic nu duc decât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” (Proverbe 21:5)
“Du-te la furnică, leneșule, uite-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân, totuși își pregătește hrana vara, și strînge de ale mîncării în timpul secerișului.” (Proverbe 6:6-8)
“Cine strînge vara, este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face rușine.” (Proverbe 10:5)
Potrivit acestui principiu planificarea și răbdarea duc la prosperitate.
Învață-l pe copil să se închine Domnului din banii de buzunar. Și acesta este un principiu biblic și foarte important pentru fiecare din noi.
“Fiule, cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug. (Proverbe 3:9-10)
Învață-l pe copil să fie generos cu alții din banii câștigați. Generozitatea este și ea un principiu biblic.
“Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, cînd poți s-o faci. Nu zice aproapelui tău: “Du-te și vino iarăși, îți voi da mâine!” Când ai de unde să îi dai.” (Proverbe 3:27-28)
În concluzie, aș vrea să spun că banii de buzunar este una din modalitățile prin care vrei să-l înveți pe copil responsabilitatea și atitudinea care trebuie s-o aibă față de bani.