Privește:  / Protectia mediului / Apa este izvorul vieţii

Apa este izvorul vieţii

apa

Despre calităţile miraculoase ale apei ştiau încă strămoşii noştri cei mai îndepărtaţi. Nu în zadar în multe legende şi mituri populare se spune că apa este izvorul vieţii. Într-adevăr, starea sănătăţii populaţiei şi nivelul sanitaro-epidemiologic al localităţilor depind în mare măsură de cantitatea şi calitatea resurselor acvatice disponibile, protecţia şi conservarea lor devenind un obiectiv major al multor state din lume.

Pentru Republica Moldova, considerată drept ţară cu deficit de ape dulci, aceasta a ajuns un imperativ al zilei. Există o legătură directă între mediu şi gândirea ecologică, care se manifestă prin dezastrul ecologic actual, cât şi prin degradarea culturii ecologice.

Alimentarea cu apă potabilă din apeduct centralizat este caracteristică pentru populaţia din oraşe, pe când în sate sursa principală de apă potabilă sunt fântânele. În ansamblu pe municipiul Chişinău, 87 la sută din populaţie se alimentează cu apă din apeduct centralizat, 13 la sută din surse decentralizate (fântâni). Conform investigaţiilor de laborator, calitatea apei din sistemul centralizat al municipiului Chişinău în 11% din probele examinate nu corespund normativelor igienice conform indicilor microbiologici, iar 5,6% – conform indicilor sanitaro-chimici.

Principalele surse de poluare a fântânilor sunt gunoiştile

Situaţia nefavorabilă se evidenţiază la examinarea probelor din fântâni: nu corespund indicilor sanitaro-chimici 89,7 % din fântânile investigate. Medicul igienist din cadrul Centrului de Medicină Preventivă al municipiului Chişinău, Natalia Gogu, ne-a spus că în mare măsură, calitatea proastă a apei din fântâni depinde de activitatea umană şi anume starea de salubrizare din teritoriu.

Principala sursă de poluare a apelor freatice sunt gunoiştile nesancţionate din apropierea localităţilor rurale şi de lângă fântâni, complexele animaliere situate în apropierea surselor de apă, WC-urile neamenajate, lipsa reţelelor de canalizare. Lichidul din aceste surse de poluare, prin infiltrare pătrunde în apele freatice şi conduce la poluarea masivă a acestora cu diverse substanţe nocive şi toxice (nitraţi, săruri de amoniu, germeni patogeni), care ulterior pătrund în organismul uman. „Cu cât mai intensivă este poluarea solului, cu atât mai afectată este apa din fântânile oamenilor. Sporirea concentraţiilor de nitraţi în apa din fântâni în ultimii ani este cauzată de nesoluţionarea problemei utilizării deşeurilor organice, acumulate de la animalele întreţinute în condiţii casnice, unde nu există posibilităţile necesare pentru protejarea surselor de apă. De menţionat că peste 15 la sută din fântânile publice sunt situate în vecinătatea surselor de poluare organică – la o distanţă mai mică de 20 metri, fiind permanent supuse riscului de poluare”, a adăugat Natalia Gogu.

Cum să protejăm sursele de apă potabilă

Fiecare familie care nu dispune de apă potabilă din sursa centralizată poate reduce numărul de cazuri de boli ce pot fi transmise prin apă, dacă îşi protejează sursa de apă împotriva microorganizmelor. De exemplu, fiecare fântână trebuie acoperită cu un capac, deşeurile organice şi apele reziduale (în special cele din latrine) trebuie evacuate cât mai departe de orice sursă de apă potabilă. Fântâna trebuie să fie amplasată la o distanţă de 10-30 metri de orice sursă potenţială de poluare, mai ales de complexele animaliere. Găleţile sau alte vase folosite la scoaterea apei din fântână trebuie menţinute în condiţii igienice (găleata trebuie să atârne de un cârlig şi în nici un caz pusă pe pământ). În general, fântânile publice trebuie reparate, curăţate şi dezinfectate cel puţin o dată pe an.

Primăriile din localităţile rurale întreprind măsuri pentru menţinerea într-o stare satisfăcătoare a surselor de apă potabilă: se organizează evacuarea centralizată a deşeurilor menajere de la populaţie, anual se curăţă fântânile publice solicitate de un număr mai mare de oameni, se efectuează lucrările de dezinfectare a apei. Totuşi, aceste măsuri sunt insuficiente. Fiecare om trebuie să înţeleagă că neglijarea faţă de protecţia surselor de apă duce la apariţia maladiilor diareice acute şi limitarea resurselor de apă potabilă de calitate garantată. Doar astfel vom fi siguri că apa este garantul sănătăţii noastre.