Privește:  / Calatorie / Diverse / Programe / Sa ne cunoastem tara: Delta Dunarii

Sa ne cunoastem tara: Delta Dunarii

delta4

Biodiversitate

Scurt istoric privind protecţia naturii în Delta Dunării

Unul din motivele pentru care Delta Dunării a devenit rezervaţie a biosferei este acela că, în comparaţie cu alte delte ale Europei şi chiar ale Terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată, prin aceasta întelegându-se un număr mare de specii dintr-o mare diversitate de unităţi sistematice. Mai mult decât atât, Delta Dunării frapează prin densitatea ridicată la multe specii, care sunt rare sau lipsesc din alte zone ale continentului, cu toate că din cauza efectelor activităţilor antropice din ultimile decenii şi efectivele acestor specii ca şi habitatele lor au fost grav afectate.

Începând cu anul 1991 s-a demarat inventarierea florei şi faunei din teritoriul RBDD, acţiune ce continuă şi în prezent, având două obiective majore: cunoaşterea unei importante componente a patrimoniului natural într-o rezervaţie a biosferei şi evidenţierea speciilor ce necesită măsuri de protecţie şi conservare.

Mozaicul de habitate dezvoltate în RBDD este cel mai variat din România şi găzduieşte o mare varietate de comunităţi de plante şi animale al căror număr a fost apreciat la:

  • 30 tipuri de ecosisteme,
  • 7405 specii, din care:

BACTERIA  209
CHROMISTA 210
FUNGI 145
PLANTAE 2383
1.Plantae (plante inferioare) 917
2.Plantae (plante superioare, cormophyte) 1466
PROTOZOARE 429
ANIMALIA  – 4029
1.      Rotifera  479
2.      Mollusca 84
3.      Crustacea 223
4.      Viermi 255
5.      Arahnide 168
6.      Diplopode 8
7.      Insecte 2260
8.      Chordata 552 –      Pisces 135
Amphibia 10 – Caudata (broaştele cu coadă) 2
Anura (broaştele fără coadă) 8
Reptilia 12 – Testudine (ţestoasele) 2
Sauria (şopârle) 5
Serpentes (şerpi) 5
 Aves 341
Mammalia 54

Bancă naturală de gene cu valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural mondial.
În Delta Dunării, activitatea de protecţia naturii a fost organizată încă din 1938 când Pădurea Letea a fost declarată arie protejată de către Academia Română, aceasta fiind a doua zonă protejată la nivel naţional, după Muntii Retezat (1935). Suprafaţa zonelor protejate din Delta Dunării a crescut la aprox. 40.000 ha după al doilea razboi mondial, multe din noile zone protejate fiind declarate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. În 1978, coloniile de pelicani de la Roşca-Buhaiova şi Pădurea Letea au fost declarate prima rezervaţie a biosferei din România.
În anul 1990, Delta Dunării şi alte componente adiacente, în suprafaţă de circa 580000 ha, a fost declarată rezervaţie a biosferei.

.