Sa ne cunoastem tara: Cluj Napoca

Grădina Botanică din Cluj-Napoca Cluj

Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, România a fost fondată în 1920 de profesorul Alexandru Borza. Întinsă pe o suprafaţă de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activităţii de aşezare pe temeiuri solide a universităţii clujene, a reuşit să se dezvolte în timp atât ca şi un obiectiv turistic clujean cât şi ca important spaţiu didactic şi ştiinţific din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Grădina conţine pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colţurile lumii, fiind structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal. Flora şi vegetaţia românească sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane, Munţii Carpaţi, Banat, etc.

Printre atracţiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu şi o căsuţă în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care şi o statuie a lui Ceres, zeiţa cerealelor şi a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

 

Bastionul Croitorilor Cluj

Bastionul Croitorilor este unul din puţinele monumente care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului şi care s-a păstrat intact până în zilele nostre. A fost finanţat de „Breasla Croitorilor” (magh. szabo = croitor). Fiecare bastion (turn) al zidului medieval de apărare a fost finanţat de altă breaslă (Croitori, Cizmari, Tâmplari, Săpunari, Rotari, Olari, Zidari, Curelari etc).

Bastionul reprezintă colţul de Sud-Est al cetăţii medievale ridicate începând cu secolul XV (este amintit deja în anul 1475). Între anii 1627-1629, în perioada principelui Gabriel Bethlen, bastionul a fost reconstruit, ajungând la forma actuală. Este construit din piatră fălţuită zidurile masive păstrând încă lăcaşurile de tragere. Spre nord, lipit de el, se mai păstrează încă o bucată din zidul de piatră cu creneluri şi drumul de strajă pe zid.

A fost denumit dupa breasla croitorilor din Cluj care l-a întreţinut şi a avut obligaţia pazei oraşului în acel punct, fiind singurul bastion al cetăţii vechi care s-a păstrat integral.

Biserica cu Cocoş Cluj

Biserica Reformată-Calvină cu Cocoş este o operă a arhitectului timişorean Károly Kós (1883-1977), construită în stilul Secession între anii 1913-1914. Se află situată pe strada Moţilor nr.84, în municipiul Cluj-Napoca. Turnul din sudul bisericii are în vârf un cocoş, de la care provine şi numele edificiului.

Până în secolul XIX pe locul actual al bisericii de astăzi se aflau terenuri virane. Familia contelui Nemes a organizat aici un loc public, care a primit numele de Grădina poporului (Népkert), iar în anii 1840 aici aveau loc spectacole de teatru în aer liber. În 1903 biserica reformată-calvină a cumpărat o mare parte din grădina Nemes pentru a ridica un lăcaş de cult. Construcţia bisericii a început în 1913, iar sfinţirea sa a avut loc pe 22 martie 1914.

Planul bisericii s-a inspirat din cel al bazilicilor în stil roman. Interiorul este decorat cu motive populare maghiare din Valea Călatei. Bolta este ornată cu casete pictate de către Gergely Szántó, după desenele profesorului de artă aplicată Sándor Muhits.

^ Semnificaţia aşezării cocoşului pe turlele bisericilor reformate:
Cocoşul veghează contra diavolului, căci diavolul – potrivit legendei – numai până la primul „cucurigu” matinal al cocoşului îşi poate desfăşura nestingherit activităţile tenebroase. Cocoşul este totodată un simbol la vigilenţei, dar mai ales al luminii, deoarece el anunţă mijirea unei zile noi încă pe întunerec. Prin aceasta, cocoşul face aluzie la Isus, care conduce omenirea din întunerec spre lumina zilei.

Biserica Evanghelică Cluj

Biserica Evanghelică-Luterană Sinodo-Prezbiteriană din Cluj-Napoca a fost construită în perioada 1816-1829, după planurile arhitectului George Winkler. Construcţia îmbină armonios elemente ale barocului cu stilul neoclasic. În zidurile sale au fost încorporate pietrele din aşa-numitul Bastionul rotund.

Descriere

Lungimea bisericii este de 33,8 metri, lăţimea de 18 metri, înălţimea interioară 15 metri, iar înălţimea turnului de 43 metri. Pe faţadă apare inscripţia „PIETATI” (pietăţii). Pictura din altar este opera lui Johann Gentiluomo, iar orga bisericii a fost construită de către firma Walker din Ludwigsburg în anul 1913.

Biserica este frecventată preponderent de credincioşi maghiari.

Biserica Franciscană Cluj

Biserica şi Mănăstirea Romano-Catolică Franciscană din Cluj-Napoca se află în actuala Piaţa Muzeului nr.2 (fosta Piaţa Mică, Piaţa Carolina, Piaţa Dimitrov), fiind unul din edificiile cele mai vechi şi semnificative clujene.
Iniţial pe acest loc a existat o mai veche biserică romano-catolică, prima din Cluj, ridicată în sec. XI-XII, dar distrusă în timpul primei invazii a tătarilor (1241). După distrugerea acesteia, pe locul ei a fost ridicată în perioada 1260-1290 actuala biserică.

Lăcaşul de cult a fost proiectat într-un stil romanic târziu. Se presupune că la început ea a fost o parohie mică, primită în folosinţă de călugării romano-catolici benedictini la 1390. În 1442 benedictinii au iniţiat o serie de măsuri de dezvoltare a parohiei: biserica a fost lărgită (lucrări în stil gotic) şi a fost ridicată o mănăstire lângă biserică, cu sprijinul domnitorului Iancu de Hunedoara.

Odată cu alungarea ordinelor religioase catolice de către protestanţi în martie 1556, clădirea mănăstirii nu a mai fost folosită cu scop religios. Până în 1557 în clădire a locuit regina Ungariei Izabella, după care lăcaşul a fost transformat în şcoală (unitariană din 1568). Din 1609, conform cu dorinţa principelui Gabriel Báthory, clădirea a fost donată cultului reformat-calvin. În 1693 este instaurată dominaţia Casei Habsburgice, iar biserica şi mănăstirea este retrocedată Bisericii Romano-Catolice, ele fiind folosite de călugării iezuiţi. Aceştia vor înfiinţa în clădire o şcoală proprie. Aceasta va funcţiona până în 1725, când iezuiţii sunt forţaţi să se mute, datorită revenirii franciscanilor romano-catolici în oraş.

Odată cu anul 1728 franciscanii iniţiază o campanie de restaurare a bisericii şi construiesc turnul, acesta fiind principala componentă în stil baroc.

Din 1898 în faţa bisericii se află amplasat Obeliscul Carolina, după mutarea sa din Piaţa Unirii.

În interiorul mănăstirii se afla o bibliotecă vestită a franciscanilor, colecţie care depăşea o mie de volume. În perioada anilor 1906 – 1948 în mănăstire a funcţionat tipografia Sfânta Bonaventura, care tipărea diverse reviste religioase („Lumea catolică”, „Sfânta Cruce”, ş.a.).

Ultimele restaurări ale edificiului au fost efectuate în perioada 1976-1978, urmate apoi de altele în 1980-1986. Cu aceste ocazii au fost redescoperite o serie de elemente gotice ale lăcaşului. În 1949 lăcaşul a fost confiscat franciscanilor, după ce autorităţile comuniste au decis să dizolve ordinul franciscanilor în România. Doar după 1990 biserica a revenit în proprietatea ordinului romano-catolic franciscan, împreună cu o parte din vechea mănăstire. După ce autorităţile comuniste au desfiinţat ordinele religioase, clădirea mănăstirii a adăpostit „Şcoala de Muzică”, devenită ulterior „Liceul de Muzică Sigismund Toduţă”, care există şi astăzi.
Deasupra intrării în lăcaş se află statuia Fecioarei Maria (vezi foto), protectoare a bisericii. Pe frontispiciu sunt amplasate 2 opere ale sculptorului Johannes Nachtigall: statuia Sfântului Francisc şi statuia Sfântului Anton.

În interior se poate admira amvonul, o altă lucrare a lui Johannes Nachtigall. Amvonul a fost decorat cu o reprezentare a lui Isus înconjurat de cei patru evanghelişti. Pe coroana amvonului este înfăţişată urcarea la cer a lui Isus, iar pe altarul principal este o reproducere făcută în 1730 după un tablou din biserica „Santa Maria Maggiore”, din Roma, care o reprezintă pe Sf. Maria.

Pe partea din sud a bisericii sunt trei capele, fiecare dintre ele având dedesubt înmormântate diferite personalităţi. Cea estică a fost destinată familiei guvernatorului Zsigmond Kornis (care a donat bisericii o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe cruce), al cărei autor nu este cunoscut. Celelalte două capele au fost denumite Sf. Ştefan, respectiv Sf. Iosif.

Biserica Ortodoxă din Deal Cluj

Biserica Ortodoxă din Deal din Cluj-Napoca (numită şi Biserica Sf. Treime din Deal) aflată pe Str. Bisericii Ortodoxe nr. 12 a fost construită în perioada 1795-1796.

Lăcaşul a fost ridicat datorită contribuţiei negustorilor români din Braşov, precum şi a negustorilor greci şi macedoneni din Cluj. În perioada 1919-1932 biserica a fost şi catedrală a Episcopiei Vadului şi Feleacului. Biserica deţine mai multe cărţi, manuscrise şi icoane religioase, printre care “Liturghierul” din 1797.

Biserica Piariştilor Cluj

iserica Romano-Catolică a Piariştilor, cunoscută şi ca Biserica Iezuiţilor sau Biserica Universităţii din Cluj-Napoca, situată pe strada Universităţii nr.5, cu hramul Sfânta Treime, este prima biserică catolică edificată în Transilvania după Reforma Protestantă, totodată primul edificiu ecleziastic în stil baroc din provincie. Reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri clujene, prototip pentru numeroase alte biserici din Transilvania. Biserica prezintă un contrast puternic între o arhitectură sobră în exterior, şi un interior foarte bine ornamentat, aproape exuberant, o bijuterie a stilului baroc. În faţa bisericii s-a aflat până în anul 1959 statuia Fecioarei Maria (Statuia Ciumei), monument mutat în altă parte a Clujului de autorităţile comuniste.
La 13 martie 1718 călugării romano-catolici ai ordinului iezuit iniţiază o campanie de strângere de donaţii pentru ridicarea lăcaşului de cult. Prima piatră de temelie a fost pusă de episcopul Georgius Martonfi, urmând ca în 1724 să fie finalizată construcţia, iar în 1725 episcopul Joannes Antalfi să o sfinţească. Ordinul iezuit a fost desfiinţat temporar în 1773 de către papa Clement al XIV-lea. În anul 1776 împărăteasa Maria Terezia a transferat biserica în proprietatea Ordinului Piarist (Piariştilor).
Biserica are două turnuri cu ceas, cu o înălţime de 45 de metri fiecare. Deasupra intrării se află dispuse trei ferestre înguste, verticale, menite a ajuta la iluminarea internă a edificiului. Uşa de la intrare este ornamentată excepţional (vezi foto), deasupra ei fiind amplasat un basorelief care reprezintă Sfânta Treime cu inscripţia „HONORI SANCTISSIMAE TRINITAS” (lat. – „ÎN ONOAREA SFINTEI TREIMI”). Biserica are incă două intrări, dispuse la stânga, respectiv la dreapta intrării principale. Acestea au deasupra doi sfinţi – Sf. Ignaţiu din Loyola şi Sf. Francisc din Xaver, opere ale sculptorului bavarez Johannes König. Lângă aceste intrări laterale se aflau alte două statui: Sf. Ioan din Nepomuk şi Sf. Alois din Gonzaga, de asemenea opere ale lui Johannes König.

Interiorul bisericii este în contrast cu simplitatea exteriorului, fiind decorat extrem de bogat. Clădirea are o singură navă, cu o lungime de 45 de metri şi lăţime de 24 de metri. La stânga şi dreapta navei sunt trei capele, fiecare cu altar şi decorate cu mai multe tablouri. Pe pereţii bisericii se află tradiţionalele plăcuţe devoţionale ale bisericilor romano-catolice, scrise în principalele limbi folosite în Ardeal: română, maghiară, germană şi latină.

Altarul principal din cor este grandios. În partea superioară se află inscripţia latină „Magno Deo uni act trino laus virtus gloria”, încadrată între doi îngeri. Altarul este înălţat în onoarea Sfântei Treimi. În altar se află o icoana pictată pe lemn şi învelită în metal a Sfintei Fecioare Maria, care în 1699 ar fi plâns timp de 2 săptămâni, fapt confirmat de mărturiile mai multor persoane. Se presupune că icoana ar fi cea originală de la Nicula, judeţul Cluj. Sub ea se află statuile a doi sfinţi ai Ordinului Iezuit: Sf. Francisc şi Sf. Ignaţiu, statui aduse în 1726 din Viena.

Amvonul, operă a lui Anton Schuchbauer, este decorat la exterior cu sculpturile în relief ale celor patru evanghelişti, iar în spaţiul dintre amvon şi coroana acestuia se află un basorelief cu cei mai importanţi sfinţi ai iezuiţilor. Pe coroana amvonului este o reprezentare a Sf. Mihail.

Sub clădirea bisericii se află o criptă cu 140 de locuri de înmormântare.

Biserica Reformată de pe Uliţa Lupilor Cluj

Biserica Reformată-Calvină de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca (în maghiară Farkas utcai református templom, în germană Reformierte Kirche in der Wolfsgasse) din imediata apropiere a bastionului Croitorilor este unul din cele mai valoroase edificii gotice din Transilvania, ridicat între 1486-1516. Biserica mai este cunoscută şi sub numele de Biserica Reformată Centrală sau Biserica Reformată de pe Uliţa Lupilor. Numele Uliţei Lupilor, una din cele mai vechi străzi ale Clujului, este menţionat în documentele medievale ca Platea Luporum. După unirea Transilvaniei cu România numele Uliţei Lupilor a fost schimbat în “strada Mihail Kogălniceanu”, care a rămas până în prezent denumirea oficială a străzii.
Construcţia bisericii (iniţial romano-catolică) şi mănăstirii au început-o în 1486 călugării franciscani minoriţi, conduşi de către călugărul Ioan, având sprijinul regelui Matei Corvin şi, după moartea acestuia, continuată cu sprijinul regelui Vladislav al II-lea. Biserica a fost finalizată în anul 1510. Având aspectul unui castel medieval (motiv pentru care mai este denumită şi Biserica-Cetate), cu o construcţie puritană, formată din pietre imense dispuse asimetric, edificiul oglindeşte trăsăturile stilului gotic târziu.

Din cauza luptelor epocii reformei, călugării franciscani-minoriţi au fost alungaţi, iar biserica a rămas pustie până în anul 1579, când principele Ardealului Cristofor Báthory a încredinţat-o călugărilor romano-catolici iezuiţi. În anul 1603, la îndemnul preoţilor unitarieni, locuitorii Clujului au atacat biserica iezuită şi au început să o distrugă. Pe parcursul acestor încercări, mai multe blocuri de piatră au căzut peste atacatori şi 14 dintre ei au fost omorâţi, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi să se oprească imediat, considerându-l un semn divin. Distrusă şi devastată, biserica a rămas în această stare până în 1622, cand Dieta de la Cluj, a decis să fie atribuită reformaţilor calvini. În 1627 biserica a fost afectată de o explozie a prafului de puşcă depozitat în imediata apropiere, în Bastionul Croitorilor. Între anii 1638-1645 a fost refăcută şi renovată, fiind reparate distrugerile suferite la arcada bisericii şi tot atunci fiind construit în stilul specific renaşterii amvonul. Au fost aduşi meşteri din zona Mării Baltice pentru a repara bolţile distruse. Tot acum a fost dărâmat turnul clopotniţă care era dispus în partea de sud, la fel şi clădirea mănăstirii aferente.
Biserica a rămas un monument unic datorită vechimii şi dimensiunilor sale, fiind una dintre cele mai mari construcţii gotice din Transilvania şi din sud-estul Europei. În 1603 călătorul Giovanni Argenti o descria drept „cea mai frumoasă din toată Transilvania”. Are 34 m lungime şi 15 lăţime. Înălţimea pereţilor atinge 19 m. Biserica a fost clădită dintr-o singură navă, în spiritul franciscanilor, care nu doreau stâlpi de susţinere sau prea multe ornamente, astfel încât credincioşilor să nu le fie perturbată atenţia de nimic. Mobilierul aparţine secolului XV, fiind realizat de mai mulţi meşteri bistriţeni. Orga în stil rococco este din 1766 şi este a doua orgă ca mărime după cea a Bisericii Negre din Braşov.

În 1651 a fost construit clastrul, în care a funcţionat un colegiu universitar condus de eruditul Apáczai Csere János. Colegiul avea dreptul de a acorda diplome care erau echivalente celor acordate de alte academii italiene, spaniole, franceze sau germane. La acest colegiu a studiat şi Nicolae Pătraşcu, fiu al lui Mihai Viteazul. Pe pereţii bisericii se află cea mai bogată colecţie de blazoane şi steme din România (aparţinând unor nobili transilvăneni), unii dintre ei, cum ar fi principii Apafi I şi II fiind de altfel înmormântaţi aici.

În faţa edificiului a fost dispusă o copie de bronz a statuii ecvestre a Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Originalul realizat în 1373, de sculptorii clujeni Gheorghe şi Martin, la comanda lui Carol al IV-lea, se află în palatul regal Hradciani din Praga.

Din anul 1960 în biserică sunt programate cu regularitate concerte de orgă, celebre pentru frumuseţea lor.

Biserica Sfântul Mihail Cluj

Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail (în maghiară Kolozsvári Szent Mihály-templom, în germană Klausenburger Michaelskirche) este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice construite în stil gotic în Cluj-Napoca. Edificiul a fost ridicat în piaţa centrală (actuala Piaţa Unirii) şi se numără printre monumentele emblematice ale urbei de pe Someş.

Alături de Biserica Neagră din Braşov şi Catedrala Evanghelică din Sibiu, Biserica Sf. Mihail din Cluj este considerată a fi unul dintre cele mai impozante edificii gotice din România, cu 70 de metri lungime şi o înălţime maximă de aproape 80 de metri. În ciuda impozanţei sale, trebuie specificat că edificiul nu a fost şi nu este catedrală, ci biserică.

Printr-un act eliberat la 19 august 1316, Carol Robert de Anjou acorda o serie de privilegii şi libertăţi Clujului, printre care era şi dreptul oraşului de a-şi alege liber preotul şi parohul. Libertate care trebuia materializată prin ridicarea unei biserici parohiale.

Biserica a fost înălţată pe un teren care servise drept cimitir şi unde existase o capelă dedicată Sf. Iacob. Au rămas foarte puţine date referitoare la ridicarea edificiului. Principalul document păstrat este unul eliberat de curtea papală de la Avignon, din ianuarie 1349, prin care li se iertau păcatele celor care ar ajuta financiar construcţia lăcaşului. Construcţia s-a desfăşurat în două faze: prima a început în anul 1316 şi a fost finalizată în 1390, urmată de o a doua fază între 1410-1487. În anul 1390 a fost finalizat şi altarul.

Au fost proiectate două turnuri pentru faţada principală, dar nu a fost ridicat decât cel de nord-vest între 1511-1543. În 1697, turnul este distrus ca urmare a unui incendiu şi reconstruit în stil baroc în 1744. Acesta a trebuit demolat însă în 1763, după ce un cutremur îl deteriorase foarte mult, aflându-se în pericol de prăbuşire. În 1837, s-a început ridicarea actualului turn cu ceas, în stilul neogotic, de pe faţada de nord, fiind terminat în 1860. Turnul a rămas şi astăzi ca cel mai înalt turn de biserică din România.

În perioada reformei protestante edificiul a deservit pe rând diverse comunităţi religioase: astfel, în perioada 1545-1558, a fost biserică luterană, între 1558 şi 1566 a devenit calvinistă, iar din 1566 a devenit biserică unitariană, ramânând astfel pentru o perioadă de 150 de ani, până când a fost atribuită cu forţa comunităţii romano-catolice, ca urmare a Contrareformei. După revenirea la catolici, biserica a fost restaurată sub influenţa barocului de către artiştii Johannes Nachtigall şi Anton Schuchbauer, sub îndrumarea parohului Biro Janos. Tot acum cei doi artişti au realizat amvonul.

De-a lungul vremii, edificiul a fost martor la diverse momente importante: aici a fost botezat Matei Corvin, regina Izabella a predat în lăcaş însemnele regale trimişilor împăratului Ferdinand I. Aici au fost investiţi principi ai Transilvaniei Bethlen Gábor, Rákoczi Zsigmond, Báthory Zsigmond şi Báthory Gábor.

Începând cu secolul al XVIII-lea, în jurul bisericii se contruiesc o serie de clădiri, prăvălii, pe care parohia le închiria asigurându-şi în acest fel un venit frumuşel. Odată cu sistematizarea Pieţei Unirii, în 1890, aceste clădiri au fost demolate, sub presiunea opiniei publice, pentru a nu mai ascunde biserica între ele. Tot acum portalul baroc din faţa bisericii a fost mutat în faţa Bisericii Sf. Petru şi Pavel. În schimb, parohia a fost despăgubită cu unele terenuri din zona centrală a oraşului, terenuri pe care biserica a ridicat cele 2 clădiri „în oglindă” de pe actuala stradă Iuliu Maniu.

Edificiul este o catedrală cu altar alungit, boltit în cruce pe ogive şi flancat de altare laterale. Bolta, vitraliile şi sculpturile se remarcă printr-o măreţie surprinzătoare pentru acea vreme, întâlnite mai ales în catedralele vestice. Deasupra porţii de intrare se află un blazon reprezentând pe Sfântul Mihail, sub el aflându-se stema Imperiului Roman de Naţiune Germană, cea a Regatului Ungar şi a Regatului Ceh. Existenţa lor se explică prin faptul că Sigismund de Luxemburg (1387-1437), sub domnia căruia se pare că s-a finalizat edificiul, era împărat german şi, în acelaşi timp, rege ungar şi rege ceh.

Tocul uşei sacristiei, sculptură renascentistă în piatră, datează din 1528, fiind comandat la acea vreme de parohul bisericii, Johannes Klein, şi realizat de către un meşter german. Altarul neogotic, operă a meşterului tâmplar Back Lajos, a fost premiat la Expoziţia Mondială din 1873. În centrul altarului este sculptată Fecioara Maria, alături de Sf. Ştefan şi Sf. Ladislau. Majoritatea frescelor din secolul XIV-XV nu au mai rezistat trecerii timpului şi a intervenţiei oamenilor. O mare parte dintre ele au fost deteriorate pe parcursul diverselor reforme religioase, pentru a corespunde noilor idei. Biserica a fost decorată cu numeroase statuete şi reliefuri, din care au mai rămas însă extrem de puţine, marea lor majoritate fiind distruse.

Diferitele restaurări ale bisericii au arătat mai multe picturi murale executate în prima parte a secolului al XV-lea. O ultimă restaurare a catedralei a avut loc între anii 1957-1960, moment la care au fost readuse la viaţă o parte din picturile secolelor.

Casa Matei Corvin Cluj

Casa Matei Corvin este unul dintre cele mai vechi edificii şi unicul palat renascentist din Cluj-Napoca.
Clădirea a fost construită în secolul al XV-lea şi este amplasată în interiorul primei incinte de apărare aparţinând vechii cetăţi. Iniţial a fost folosită drept han, în 1740 a fost cumpărată de urbea clujeană, îndeplinind şi alte scopuri, cum ar fi cel de închisoare sau de spital. În 1887 împăratul Francisc Iosif a făcut o vizită oraşului, ocazie cu care pe clădire a fost amplasată o placă care comemorează acel moment. Placa există şi astăzi.

În 1902 a fost deschis în incintă Muzeul Societăţii Carpatine, unul dintre cele mai frumoase muzee din Transilvania la vremea respectivă, dedicat turismului, etnografiei şi balneologiei. Aici era expusă o colecţie de peste 7.000 de obiecte, cuprinzând ceramică, broderii, unelte agricole, porturi, obiecte casnice rurale. Două dintre încăperile edificiului erau destinate evocării memoriei lui Matei Corvin, fiind expuse şi cele 7 machete care au concurat la concursul din 1894 pentru realizarea statuii lui Matei Corvin. Peste 2000 de volume ale colecţiei fuseseră donate de către profesorul universitar Otto Hermann.

Clădită în stil gotic, Casa Matei Corvin a suferit de-a lungul timpului modificări diverse şi adaptări la stilurile noi. Astfel, în prima jumătate a secolului al XVI-lea au fost introduse o serie de elemente arhitecturale renascentiste. La sfârşitul secolului al XIX-lea, aflându-se într-o stare avansată de degradare, a fost restaurată, introducându-se o serie de elemente specifice stilului anilor 1900. A fost restaurată din nou în 1940 de către arhitectul Kos Karoly, iar apoi, în perioada comunistă, au fost eliminate multe din modificările anilor 1900.

În această casă s-a născut, la 23 februarie 1440, Matei Corvin, fiu al voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara. Ulterior, Matei Corvin a devenit rege al Ungariei în perioada 1458-1490, fiind considerat unul dintre cei mai mari domnitori maghiari. Regele a decis scutirea clădirii de taxe şi impozite, scutire pe care au respectat-o şi domnitorii ce i-au urmat.

După cel de-al doilea război mondial clădirea a adăpostit o perioadă un colegiu, iar apoi Universitatea de Artă şi Design, care o foloseşte şi în clipa de faţă.

 Palatul Banffy Cluj

Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII (Piaţa Unirii nr.30), operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.

Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către contele Gheorghe (György) Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul baroc din Transilvania.

Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca cu al său valoros patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă. Nucleul acestui patrimoniu este Colecţia Virgil Cioflec, ce reuneşte opere ale artiştilor consacraţi (Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea) cu cele ale talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Vasile Popescu ş.a.) dispuse în peste 20 de încăperi. Pe lângă acestea mai există lucrări ale unor artişti mai puţin cunoscuţi din Transilvania secolelor XVIII-XIX.

Etajul clădirii, ce adăposteşte Galeria de Artă, a fost închis în 1990 din cauza stării avansate de degradare a edificiului şi redeschis în 1996.

Palatul Rhedey Cluj

Palatul Rhedey (colţul Pieţei Unirii cu str.Napoca) are numele familiei care l-a cumpărat la începutul secolului al XVIII-lea. Pe la 1500, aici se aflau patru case de patricieni clujeni. Pe locul lor s-a ridicat Palatul Rhedey în stil eclectic. Pe acea vreme, strada Napoca de azi se numea Uliţa Fânului, căci din zona complexului Haşdeu până spre Mănăştur se întindeau Fânaţele Clujului.

Palatul Rhedey isi leagă numele, prin sala de bal, şi de istoria teatrului maghiar din Transilvania. O placă comemorativă aminteşte că in acest loc s-a permanentizat o primă instituţie maghiară de teatru din Cluj, în 17 noiembrie 1792.

Pe la 1680-1690, clădirea e cumpărată de nobilul Szekely Laszlo. Soţia acestuia, Sara de Bulusd era, se pare, fiica unui boier din Moldova. Din iniţiativa Sarei şi sub supravegherea ei, clădirea a fost refăcută pe la 1698. În curtea interioară, pe partea stangă de la intrare, se păstrează şi azi blazonul Sarei.

În secolul al XVIII-lea casa este unificată cu alte trei case vecine de pe Uliţa Fânului (strada Napoca). Tot atunci, proprietarul Rhedey Janos adaugă vechii clădiri încă un etaj. Pe frontispiciul imobilului se găseste blazonul lui Rhedey Janos, cu iniţialele RJ şi semnul coroanei cu nouă ramuri vegetale, însemnul rangului de „conte”. A mai existat încă un blazon pe peretele clădirii, dar acesta a fost distrus prin anii 50 ai secolului XX.