Biciclete-cadou pentru liceenii ecologiști
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu le va da astăzi, de Ziua europeană fără mașini, elevilor câștigători ai concursului Un slogan pentru adaptarea la schimbările climatice, zece biciclete-cadou.
‘Prin această premiere, cu zece biciclete pentru tinerii liceeni, câştigători ai concursului organizat în cadrul proiectului ‘Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă’, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, şi prin această acţiune dedicată Săptămânii Mobilităţii Europene ne continuăm strategia de atragere a tinerilor şi de conştientizare a sibienilor cu privire la necesitatea găsirii unor mijloace de transport alternative, ecologice, în contextul în care circulaţia auto în oraş a devenit una din principalele surse de poluare a aerului. Considerăm că atunci când timpul permite, bicicleta este un mijloc de transport benefic atât mediului cât şi sănătăţii sibienilor”, a declarat Bogdan Gheorghe Trif, director executiv al APM Sibiu, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că peste două săptămâni, în faţa sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu, va fi montat un rastel pentru biciclete, pentru toţi cetăţenii care vin la agenţie.