Privește:  / Stiri / BACALAUREAT 2015. Încep probele scrise. 150.000 de candidați susțin testul la limba și literatura română

BACALAUREAT 2015. Încep probele scrise. 150.000 de candidați susțin testul la limba și literatura română

bac_2015_42257900

Probele scrise de la bacalaureat încep luni cu testul la limba şi literatura română, care va fi susţinut de aproape 150.000 de candidaţi, cu subiecte diferite la profilul umanist faţă de cel real. Lucrările vor fi corectate, pentru prima dată, în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul.

La sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului s-au înscris 168.945 de absolvenţi, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, informează Mediafax.

Cei mai mulţi dintre candidaţii înscrişi, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învăţământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral şi 2.540 la frecvenţă redusă, potrivit Ministerului Educaţiei.

Dintre candidaţii înscrişi la bacalaureat, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă. Numărul absolvenţilor de liceu fără bacalaureat din promoţiile anterioare este de aproximativ 340.000, însă doar 24.996 s-au înscris pentru susţinerea examenului din sesiunea iunie-iulie 2015, reprezentând 23,11% din totalul înscrişilor.

Aproape 150.000 de candidaţi vor susţine, luni, testul scris la limba şi literatura română şi vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte, pe care trebuie să le rezolve, începând de la ora 09.00, în cel mult trei ore. Astfel, absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte.

Testele scrise vor continua marţi 30 iunie cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri 3 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

Bacalaureatul 2015 a început pe 8 iunie, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 26 iunie. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse, nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.