Privește:  / Calatorie / Antarctica, cea mai rece călătorie – eveniment școlar

Antarctica, cea mai rece călătorie – eveniment școlar

antarctica

Seria BBC Science World de evenimente în școli, Exploratorii Moderni, a ajuns  la Colegiul Național Sfântul Sava, din București. Am avut din nou plăcerea de a descoperi un grup de elevi extrem de bine pregătiți și, poate cel mai important, extrem de curioși.

Tema prezentării a fost Antarctica: Cea mai rece călătorie. Pretextul a fost planul aparent nebunesc al britanicului Sir Ranulph Fiennes de a traversa, în premieră, Antarctica în timpul iernii polare. Însoțit de o echipă de cinci alți exploratori, Fiennes va înfrunta frigul, furtunile și pericolele extreme, toate pe fundalul unei nopți continue. Dar, spre deosebire de misiunile de acum 100 de ani, Fiennes va avea de partea lui tehnologia modernă – despre care veți putea citi într-un feature spectaculos din viitorul număr BBC Science World.

Am vrut să aflăm, împreună cu tinerii din publicul nostru, cât de letal poate fi mediul antarctic și ce îi motivează pe oameni să se aventureze atât de departe, printre pericole deloc de neglijat. De aceea am adus un invitat special, căreia trebuie să-i mulțumim pentru mare parte din succesul evenimentului nostru - doamna Maria Uca Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți exploratori români, care a însuflețit imaginile spectaculoase cu povești și mai interesante, captând imediat atenția tinerilor (o performanță în sine).

Acasă » Ştiri » Antarctica, cea mai rece călătorie – eveniment școlar
Ştiri
Un articol de: Vasile Decu | 23 Noi 2012, 13:58

Antarctica, cea mai rece călătorie – eveniment școlar

Seria BBC Science World de evenimente în școli, Exploratorii Moderni, a ajuns joi, 22 noiembrie, la Colegiul Național Sfântul Sava, din București. Am avut din nou plăcerea de a descoperi un grup de elevi extrem de bine pregătiți și, poate cel mai important, extrem de curioși.

Tema prezentării a fost Antarctica: Cea mai rece călătorie. Pretextul a fost planul aparent nebunesc al britanicului Sir Ranulph Fiennes de a traversa, în premieră, Antarctica în timpul iernii polare. Însoțit de o echipă de cinci alți exploratori, Fiennes va înfrunta frigul, furtunile și pericolele extreme, toate pe fundalul unei nopți continue. Dar, spre deosebire de misiunile de acum 100 de ani, Fiennes va avea de partea lui tehnologia modernă – despre care veți putea citi într-un feature spectaculos din viitorul număr BBC Science World.

Am vrut să aflăm, împreună cu tinerii din publicul nostru, cât de letal poate fi mediul antarctic și ce îi motivează pe oameni să se aventureze atât de departe, printre pericole deloc de neglijat. De aceea am adus un invitat special, căreia trebuie să-i mulțumim pentru mare parte din succesul evenimentului nostru - doamna Maria Uca Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți exploratori români, care a însuflețit imaginile spectaculoase cu povești și mai interesante, captând imediat atenția tinerilor (o performanță în sine).

Cu zeci de expediții la activ, de patru ori în Antarctica și vizitând atât Polul Sud, cât și Polul Nord, într-un singur an, doamna Marinescu are un palmares impresionant, care o recomanda aproape perfect să le vorbească tinerilor. Adevăratul motiv al succesului pe care l-a avut printre adolescenții din audiența noastră a fost însă pasiunea ei pentru explorare, pe care Marinescu o descrie ca pe o chemare – una la fel de vie și acum, după atâția ani de călătorie, și pe care o va urma în curând într-o nouă expediție pentru care deja începe să se pregătească.

“Explorarea nu înseamnă doar recorduri. Trebuie să te lupți cu tine, să cunoști oamenii, să admiri frumusețea locurilor și să le respecți”, ne-a sfătuit doamna Marinescu. Antarctica e un continent extrem de dur, dar și extrem de frumos – cu peisaje înghețate spectaculoase, cu o faună impresionantă și foarte tenace, în frunte cu simpaticii pinguini din multe dintre imaginile pe care le-am proiectat în sala liceului.

Este un loc sălbatic, populat însă de oameni de știință sau aventurieri (caracteristici care se confunda deseori) pe care pasiunea i-a dus până la capătul lumii. Cea de-a doua invitată a evenimentului le-a transmis și ea același mesaj tinerilor din sală – Follow your passions! Numele ei este Heather Pickard și lucrează acum la baza antarctică Scott, a Noii Zeelande, de unde ne-a sunat în timpul prezentării noastre – o performanță tehnologică la care foștii exploratori nici măcar nu visau. Și cine știe ce ne rezervăm următoarele decenii? Poate cei mai în măsură să ne facă nouă această prezentare sunt cei din audiența noastră de ieri, pentru că munca și pasiunea lor ne vor oferi tehnologiile viitoare.

mpresii cu care am plecat de la Sf Sava sunt foarte optimiste – doamna Marinescu a fost înconjurată imediat de copiii și descusută despre experiențele ei, cu întrebări precise, care trădau o curiozitate aproape profesională: Cum vă pregătiți fizic? Ce presupune o expediție? Cum putem pleca cu dvoastră? etc.

Am încercat astfel să trezim sau să aprindem și mai mult în copii scânteia unei pasiuni pentru explorare sau pentru cercetare științifică – scopul esențial al seriei noastre de evenimente pe care vrem să le organizăm în cât mai multe școli din România, nu doar din București, ci și din alte orașe, unde copiii au mai rar ocazia de a cunoaște astfel de oameni exemplari.